Mereu apare aceasta dilema. Nu stim niciodata pe cine sa ascultam.
Creierul incearca intotdeauna sa ne protejeze, iar inima vrea mereu tot ce-i mai bine pentru noi, sau pentru ea. De aceea as putea spune ca inima este putin cam egoista, pe cand creierul are grija atat de noi cat si de ea. Dar daca ea nu ar mai fi, creierul nu ar mai functiona, deci avem o problema.
Eu sunt adepta devizei "ASCULTA-TI INIMA!", insa cateodata as vrea sa-mi ascult creierul pentru ca el se gandeste la toate chiar si la consecinte. Inima te poate face fericit, insa ea se arunca deodata intr-un bazin pe care creierul il vede si gol. El nu vrea sa ne ranim, nu vrea ca inima sa fie ranita. Este ca o relatie reala dintre doi oameni, actorii principali aflandu-se in titlu.
Creierul are capacitatea de a anticipa lucruri, insa nu poate impiedica inima sa faca ce vrea ea.
Inca incerc sa-mi dau seama ce e mai bine.
Inima poate aduce fericire, iar apoi dezamagire, iar creierul dezamageste la inceput prin decizia lui, dar apoi realizam ca e mai bine asa si apare fericirea.
Eu vreau sa gasesc un numitor comun. Vreau sa le multumesc pe amandoua, Vreau sa fiu fericita si la inceput si la final.
Sa fie asta problema? Faptul ca ne gandim la final inainte sa apara inceputul? Ar trebui sa traim din plin fiecare moment al vietii, pentru ca viata e scurta si nu simtim cum zboara pe langa noi.
